A XIII-a reuniune a Congresului Mondial al Rutenilor

1204gigi1204 2015

În perioada 18-21 iunie 2015 s-a desfăşurat la Deva cea de-a XIII-a reuniune a Congresului Mondial al Rutenilor şi cel de-al VII-lea Forum Mondial al Tineretului Rutean. Au participat delegaţi – 10 delegaţi adulţi şi 5 delegaţi la tineret – din partea organizaţiilor rutene din Cehia, Croaţia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Statele Unite ale Americii/Canada, Ucraina şi Ungaria. Lucrările au …

Lansare de carte – Dr. Gheorghe Firczak

1204gigi1204 2015

Deputatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România dr. Gheorghe Firczak, a fost sărbătorit de colegii din uniune, familie și prieteni la aniversarea vârstei de 60 de ani. Cu acest prilej, la Teatrul de Artă din Deva, mai multe personalităţi din sfera culturală, politică şi religioasă au luat parte la o acţiune festivă în cadrul căreia s-a lansat volumul Studii de ...

Festivalul Folcloric ”Szejke”, a 49-a ediţie

1204gigi1204 2015

Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc în colaborare cu Casa de Cultură Municipală, a organizat în perioada 16-17 mai 2015, a 49-a ediţie a Festivalului Folcloric ''Szejke''. Cu această ocazie Uniunea Culturală a Rutenilor din România a participat cu grupul folcloric Cervona Ruja din Bistra. Grupul a fost însoțit la eveniment de doamna Mariana Petrețchi. Uniunea noastă este la cea de-a treia ...

Ședință a Consiliului Mondial al Rutenilor

1204gigi1204 2015

În data de 2 mai, la Budapesta, în sediul Autoguvernării Rutene din Budapesta a avut loc a IX-a ședință a Consiliului Mondial al Rutenilor, ședință pregătitoare a celui de-al XIII-lea Congres Mondial al Rutenilor ce va avea loc la Deva în luna iulie a acestui an cialis preise rezeptfrei. Programul ședinței a fost următorul: 1. Deschiderea şedinţei Cons. MR şi …


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/yotiro/public_html/luka11/rut/wp-includes/media.php on line 1206

Sfintele Paști sau Sărbătoarea Învierii Domnului

1204gigi1204 2015

Sfintele Paști sau Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă dintre toate sărbătorile de peste an și este al doilea praznic împărătesc cu dată schimbatoare, primul fiind Duminica Floriilor. Întregul ciclu de sărbatori dintr-un an bisericesc depinde de Sfintele Paști. În funcție de data acestei sărbători se ordoneaza și se denumesc duminicile și săptămânile de peste an, cu evangheliile și ...

Comisia de cultură a Consiliului Minorităților Naționale

1204gigi1204 2015

În data de 17 aprilie 2015, a avut loc la București întâlnirea membrilor Comisiei de Cultură a Consiliului Minorităților Naționale, cu ocazia împlinirii a 10 ani de emisiune cu și despre rromi. Sub denumiri diferite “De-a alba neagra”, “Caravana romilor”, în prezent “Și eu m-am născut în România, difuzată din septembrie 2014 pe Național TV, este un program produs de ...

Ședința Consiliului Mondial al Rutenilor la Deva

1204gigi1204 2015

La Deva, în perioada 27 februarie – 1 martie a.c. a avut loc prima ședință din acest an a Consiliului Mondial al Rutenilor. La acestă ședință au participat majoritatea membrilor CMR dat fiind importanța acestui eveniment. În primul rând fiecare țară a prezentat activitatea desfășurată de la ultima ședință a acestui for. Apoi s-au discutat probleme legate de organizarea și ...

Protecția minorităților: practica din România, modele europene și inițiativa cetățenească europeană Minority SafePack

1204gigi1204 2015

Adevenit o obișnuință organizarea de Fundația Culturală Dr. Bernady György din Târgu Mureș la începutul anului a unor manifestări dedicate relațiilor interetnice din România, a problematicii conviețuirii comunităților naționale din țara noastră. Astfel în data de 26 februarie a avut loc la sediul fundației conferința cu titlul Protecția minorităților: practica din România, modele europene și inițiativa cetățenească europeană Minority SafePack. ...

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/yotiro/public_html/luka11/rut/wp-includes/media.php on line 1206

Mikola Bobineț – reprezentantul Ucrainei în CMR, în vizită în România

1204gigi1204 2015

La invitația Uniunii Culturale a Rutenilor din România în perioada 13 – 14 februarie a.c. domnul Mikola Bobineț, reprezentantul Ucrainei în Consiliul Mondial al Rutenilor a făcut o vizită în România, la rutenii din județul Maramureș. Întâlnirea a fost fructuoasă, punctul central al discuțiilor au fost organizarea congresului mondial al rutenilor din iunie a acestui an de la Deva, precum ...

Adunarea Generală a Uniunii Culturale a Rutenilor din România – Deva, 16, 17 ianuarie 2015

1204gigi1204 2015

Am avut fericita ocazie să particip la Deva, în perioada 16 – 17 ianuarie 2015 la această manifestare a Uniunii Culturale a Rutenilor din România, organizaţie nonguvernamentală întemeiată în urmă cu 15 ani, al cărui membru sunt. Etnia slavă a rutenilor face parte din grupa slavilor apuseni. Rutenii sunt situaţi geografic în zona Carpaţilor Păduroşi, a Bucovinei şi a regiunilor ...